Mara: „Batem cu 2-0!”

Redactor:
Paula Mitracu
Mara: „Batem cu 2-0!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul din Gruia este sigur de victorie în partida de azi,
chiar dacă se așteaptă la o replică aprigă din partea
danezilor.

Bogdane, iată că a venit și primul meci din Europa League. Cum
crezi că va fi?

Am studiat adversara de mâine (n.r. azi) și pot spune că FC
Copenhaga este o echipă puternică. Cu toate acestea, noi nu ne
gândim decât la victorie. Este un meci foarte important, așa că
așteptăm și sprijinul fanilor.

Care sunt punctele forte ale echipei daneze?

Linia de atac e foarte bună. N’Doye, care joacă la fel de bine ca
și fratele său, și Almeida vor fi principalele amenințări pentru
poarta noastră. Eu sper să le putem contracara jocul, și al lor, și
al celorlalți danezi, și să câștigăm.

Antrenorul lor, Stale Solbakken, a spus că sunteți cea mai
tare echipă din grupă. Ești de acord cu el?

Eu sper doar să-i confirmăm vorbele și să arătăm pe teren că suntem
cei mai puternici din grupă. Mai important este însă rezultatul,
care cred că va fi 2-0 pentru noi.

Duminică jucați cu Brașovul, joia viitoare în Cupă, apoi iar în
campionat. Veți putea rezista să jucați din trei în trei
zile?

Programul este într-adevăr greu, dar avem un lot valoros și destul
de numeros și nu trebuie să ne facem probleme. Cred că putem face
față pe toate fronturile, în campionat, Cupa României și Europa
League.

Danezii sunt recompensați pentru victorie cu filme erotice. Vouă ce
v-au promis șefii?

Mi se pare foarte amuzant, este un mod inedit și ciudat de a-i
premia. Noi nu ne gândim însă la bonusuri, important este să
câștigăm. Voi păși cu dreptul în teren și sperăm să avem
noroc.

Ne așteaptă o partidă dificilă, dar avem avantajul că jucăm acasă
și vor fi alături de noi suporterii. Un 1-0 pentru noi este
suficient, Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×